CITR a fost numit administrator judiciar în procedura insolvenței Octagon

Type:
Comunicate
|
Date:
2019-04-09

București, 9 aprilie 2019 – CITR a fost desemnat administrator judiciar în procedura insolvenței Octagon Contracting & Engineering, la cererea constructorului, în ședința de pe 5 aprilie a Tribunalului București.

Motivele intrării în insolvență sunt creșterea costurilor cu furnizorii și subcontractorii companiei, precum și creșterea prețurilor materialelor de construcții, în condițiile în care unele dintre cele mai importante contracte ale companiei au fost semnate în 2017, la valoarea și costurile pieței de atunci.

Alexandros Ignatiadis, fondator și administrator special Octagon: „Ne îndreptăm spre o procedură de reorganizare a companiei, în deplină transparență față de toți partenerii, colaboratorii și angajații noștri. Ne vom respecta toate angajamentele asumate și vom păstra o comunicare deschisă și permanentă pe tot parcursul procesului de restructurare. Activitatea Octagon va continua la aceleași standarde și cu același profesionalism.”

Mircea Cotigă, Senior Partner CITR: „Ne propunem să luăm toate măsurile necesare pentru reorganizarea companiei în cel mai scurt timp. În următoarea perioadă vom analiza situația societății și vom contura împreună un plan de reorganizare. Suntem încrezători că împreună cu creditorii și conducerea Octagon vom identifica strategia potrivită pentru redresarea companiei. Activitatea Octagon se va desfășura, ca și până acum, în condiții normale.”

Următorii pași în procedură sunt depunerea până la data de 10.06.2019 a tabelului preliminar de creanțe și prima adunare generală a creditorilor, care va avea loc pe 17.06.2019.

Octagon Contracting & Engineering, una dintre cele mai mari și mai active companii de construcții de pe piața locală, pe locul nouă în București după cotă de piață pe sectoare de activitate, și-a depus solicitarea de intrare în insolvență la sfârșitul lunii martie anul acesta, ocazie cu care a cerut instanței numirea CITR în calitate de administrator judiciar în procedură.

Despre Octagon

Octagon Contracting & Engineering, înființată în 2005, este cunoscută pentru execuția lucrărilor de infrastructură, structură, consolidare și lucrări geotehnice și civile complexe pentru construcții rezidențiale și de birouri din București și din țară. Sky Tower – cea mai înaltă clădire din România, Complexul Rezidențial Mareșal Averescu 159, Olimpia Tower, Green Court A și B, Hermes Business Campus, Timpuri Noi Office Building, Pasajul Piața Presei Libere, One Herăstrău Park, Orhideea Towers, Business Garden Bucharest sunt câteva dintre cele mai importante proiecte din portofoliul său. În perioada 2009-2012, compania a cunoscut extinderea și spre continentul asiatic, deschizând sucursale în Turcia și Irak, sediul principal fiind stabilit în România.

Flowers

test