De la începutul anului comerțul, transporturile, segmentul imobiliar și producția au înregistrat cele mai multe insolvențe

Tip:
Comunicate
|
Dată:
2017-05-10

București, 7 iunie 2012 – Portofoliul Casei de Insolvență Transilvania (CITR), liderul pieței de insolvență din România, s-a mărit cu 25% în primul trimestru al acestui an, față de finalul anului 2011. Cele mai multe companii ce au intrat în insolvență sub supravegherea specialiștilor CITR provin din domeniul construcțiilor și imobiliarelor (Alia Imobiliara SA București, Concefa SA Sibiu, Euroconstruct SA Timișoara, ICIM SA Arad, Edilitar Mancini, Amarad SA), comerțului (Piritex SA, Elanko SRL, Can Serv SA, Corsa SA prin brandul său House of Art) și al producției (Romplumb SA, Europroducts SRL, Veritas Panciu SA), de la textile și haine până la tablă zincată (Adya Metal SA). La nivel național, conform analizelor CITR, principalii agenți economici care accesează procedura insolvenței vin din domenii precum transporturi, comerț și construcții. În primele patru luni ale anului peste 5.620 de firme au intrat în insolvenţă la nivel național, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Pentru anul 2012 CITR se așteaptă la mărirea numărului de insolvențe în rândul companiilor mari și mijlocii, care în primii ani ai crizei economice au beneficiat de o păsuire cu ajutorul căreia au reușit să depășească încă trei ani grei din punct de vedere economic și să își finanțeze operațiunile curente. Principalele motive pentru care aceste societăți intră în procedură de insolvență sunt imposibilitatea respectării graficelor de reeșalonare a creditelor și lipsa de capital, pe fondul scăderii generale a vânzărilor în contextul crizei economice.

”Deși avem o situație a insolvențelor asemănătoare cu cea de anul trecut, vedem o activitate susținută din partea creditorilor chirografari, furnizori de servicii sau produse, care sunt din ce în ce mai hotărâți să-și recupereze creanțele scadente. De asemenea, băncile tind să aibă o atitudine îndreptată spre insolvență, nemaifiind dispuse să reeșaloneze la infinit creditele neperformante”a declarat Radu Lotrean, coordonatorul departamentului de Ofertare al Casei de Insolvență Transilvania.

Creditorii bancari, ori cei cu expunere mare pe creanțele companiilor, precum și companiile mari care se confruntă cu dificultăți, caută practicieni în insolvență cu cunoștințe solide de management și economie. Profesia însăși a evoluat de la expertize preponderent juridice, spre o combinație de cunoștințe juridice, economice și de management.

Creditorii vor schimbare, vor profesionalism în aplicarea unei strategii de criză și au nevoie să știe că administratorul judiciar își face treaba cât mai bine și cât mai repede. Prin rezultatele pe care le-am înregistrat anterior și prin activitatea pe care o derulăm în marile proiecte din acest an, arătăm că aplicarea unui plan de reorganizare cu măsuri clare, strategice și implementate urgent, face diferența între recuperarea a 1% din datorie, față de 100% cât se poate prin reorganizare, sau dintre o companie în faliment și una rămasă în viață”, explică Radu Lotrean.

Potrivit CITR, piața insolvenței este în continuare una subfinanțată, iar casele de insolvență se confruntă cu probleme cauzate de gradul de încasare redus și întârzierea plății creanțelor în proceduri. În prezent, CITR creditează peste 80% din firmele aflate în portofoliu, deoarece decalajul dintre facturare și încasare ajunge să fie în unele cazuri, din cauza lipsei lichidităților din companii, chiar mai mare de un an.

DESPRE CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, liderul pietei de insolventa din România, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de 90 de specialiști, 30 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 500 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.

Flowers

test