Analiză CITR: Amânarea insolvenței scade șansele de redresare ale companiilor românești. 50% dintre antreprenori amână intrarea companiei în procedură de teama stigmatului

Tip:
Comunicate
|
Dată:
2019-08-01
  • 73% dintre antreprenori spun că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienței din perioada insolvenței
  • 78% dintre creditori afirmă că își doresc să păstreze relațiile comerciale în timpul și după insolvență

București, 1 august 2019 – Potrivit unei analize CITR[1]realizată pe baza unui studiu de piață derulat pe un eșantion de aproximativ 300 de respondenți din șapte regiuni ale țării, 100% dintre antreprenorii și managerii companiilor aflate în procedură percep insolvența ca fiind un demers necesar pentru a salva afacerea aflată în distress, 92% dintre ei înțelegând beneficiile procedurii, precum: suspendarea procedurilor de executare silită, reechilibrarea business-ului, redresarea economică, stoparea penalităților, majorărilor și a dobânzilor încă de la data deschiderii procedurii, denunțarea contractelor păguboase sau eșalonarea datoriilor.

Cu toate acestea, 50% dintre aceștia afirmă că au amânat cât mai mult intrarea în insolvență, doar 16% văzând în insolvență, înainte de accesare, oportunitatea reorganizării, a restructurării business-ului și a relansării în economie.

Experiența insolvenței este una foarte personală și greu de digerat pentru antreprenori, ceea ce determină amânarea deschiderii procedurii. Însă ea ar trebui privită ca un mecanism de reglare, tratată ca un sprijin venit din exterior și nu ca un pericol. Rolul nostru de practician este să maximizăm valoarea companiei în beneficiul tuturor celor implicați și să contribuim la eficientizarea și optimizarea unor procese. Insolvența poate debloca activitatea societății și o poate curăța de acele elemente care îi limitează dezvoltarea” afirmă Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

73% dintre antreprenori și manageri afirmă că au învățat din insolvență, devenind mai competenți în gestionarea companiei, iar 63% și-au redefinit în sens pozitiv relațiile contractuale cu partenerii de afaceri.

 „Deși amână foarte mult intrarea în insolvență, antreprenorii și managerii înțeleg că aceasta este soluția pentru a salva valoarea din companie, fie că vorbim de active, oameni, parteneriate sau de brand-ul construit de-a lungul anilor. Timpul este un factor crucial pentru salvarea companiei, deoarece șansele de salvare ale acesteia scad odată cu amânarea. Insolvența este o școală bună pentru antreprenori și un moment prielnic pentru restructurarea afacerii, oferind know-how în gestionarea resurselor financiare, eficientizarea operațională și planificarea investițiilor. În plus, este și o șansă pentru reașezarea relațiilor contractuale cu partenerii, pentru relansarea afacerii în piață și pentru reintegrarea sănătoasă în economie a unor companii care au depășit stadiul de dificultate. Insolvența înseamnă parteneriat și colaborare între toți factorii implicați, pentru binele comun, iar abordarea de tip echipă versus cea individualistă influențează de multe ori succesul”, a menționat Vasile Godîncă-Herlea.

În ceea ce privește opinia creditorilor, 100% dintre aceștia consideră că transparența și comunicarea cu antreprenorul sau managerul companiei eficientizează și facilitează succesul procedurii de insolvență, 78% dintre aceștia afirmând că își doresc să păstreze relațiile comerciale în timpul și după insolvență.

 

 

[1] Analiza de față fost realizată pe baza unui studiu de piață derulat de CITR pe un eșantion de aproximativ 300 de respondenți din șapte regiuni ale țării - reprezentanți ai companiilor în insolvență, ai companiilor cu risc de intrare în insolvență, creditori și consultanți.

Flowers

test