Casa de Insolvență Transilvania, administrator judiciar al SWAN

Type:
Comunicate
|
Date:
2017-05-10

București, 5 martie 2013 - Casa de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, a fost numită administrator judiciar în procedura de insolvență a companiei Swan Property SRL.

În perioada următoare, specialiștii Casei de Insolvență Transilvania, împreună cu Swan Property, vor analiza oportunitățile în cazul acestui proiect. Activitatea SWAN Property se va derula în parametrii obişnuiţi, conform principiului business as usual.

“Imobiliarele și construcțiile sunt două dintre domeniile ce au resimțit cel mai puternic efectele crizei economice. Tocmai de aceea înregistrăm multe intrări în insolvență în rândul dezvoltatorilor imobiliari. Apreciem însă că, la fel ca în cazul proiectului Alia Inmobiliaria care a înregistrat un real succes după întrarea în insolvență, și în cazul Swan Property insolvența este o oportunitate care va permite reorganizarea rapidă a activității companiei pentru a-i echilibra activitatea” a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner al CITR.

SWAN Office & Technology Park reprezintă investiţia companiei londoneze Chayton Capital LLP şi a fost inaugurat în cel de-al doilea trimestru al anului 2011, în zona de nord a Capitalei. SWAN este primul proiect de birouri din România care a obţinut certificarea verde Post-Construcţie, în conformitate cu reglementările BREEAM Europe 2009 (calificativul “Foarte Bine”). Cu o suprafaţă totală de 29.124 mp, SWAN Office & Technology Park este recunoscut drept unul dintre proiectele de top la nivelul Europei Centrale şi de Est, fiind una dintre cele mai mari clădiri cu certificare verde din România. Proiectul a fost recunoscut recent drept „Clădirea de Birouri a Anului“ şi „Proiectul Imobiliar al Anului“ în cadrul galei de premiere EuropaProperty SEE Awards.

Totodată, SWAN Office & Technology Park se află în topul celor mai active clădiri de birouri din nordul Bucureştiului, încheind anul 2012 cu o creştere consistentă a ratei de ocupare şi cu o serie de potenţiali chiriaşi noi în stadii avansate de negociere pentru anul 2013. Doar în ultimul trimestru al anului 2012, patru companii şi-au relocat sediile în SWAN Office & Technology Park, iar la nivelul întregului an închirierile de spaţii de birouri în SWAN au reprezentat aproape 60% din cererea netă totală înregistrată în zona Pipera-Voluntari.

DESPRE CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA.

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, liderul pieței de insolvență din  România, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de peste 100 de specialiști, 35 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 650 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: imobiliare, construcții, agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.

Flowers

test